Din 25 august, toate primăriile din România au obligația de a fi înrolate în platforma Ghișeul.ro, astfel încât cetățenii să își poată achita online taxele și impozitele locale.
La nivel național, termenul a expirat, iar sute de administrații locale nu au finalizat încă procedura.
La Slatina, acest serviciu este deja disponibil.
Slătinenii își pot achita taxele și impozitele locale prin ghiseul.ro, fără drumuri la sediul Direcției Economice și fără timp pierdut la ghișeu.
Pentru că digitalizarea administrației trebuie să însemne, înainte de toate, mai puțină birocrație pentru oameni.
Administrația trebuie să se adapteze la timpul oamenilor, nu oamenii la programul administrației.
