Respectarea regulilor în locuințele sociale – o responsabilitate față de întreaga comunitate
Direcția Administrare Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Slatina, împreună cu Poliția Locală Slatina, a desfășurat o acțiune de verificare în locuințele sociale aflate în administrarea municipalității.
Acțiunea a fost realizată în echipe mixte, cu sprijinul Poliției Municipiului Slatina și al Jandarmeriei, având ca obiectiv verificarea modului în care sunt ocupate locuințele sociale și respectarea cadrului legal.
Verificările au vizat:
– Căminul de locuințe sociale de pe strada Constructorului (parter + etajele I–IV)
– Căminul de locuințe sociale de pe strada Drăgănești
Au fost legitimate 78 de persoane
Au fost identificate 19 persoane care locuiau fără forme legale în imobilul de pe strada Constructorului
Locuințele sociale reprezintă un sprijin real pentru persoanele care au nevoie, însă acest sprijin vine la pachet cu respectarea unor reguli clare. Ocuparea fără drept afectează direct șansele celor care așteaptă, în mod corect, repartizarea unei locuințe.
Astfel de acțiuni vor continua, în mod constant, pentru a asigura echitate, legalitate și respect față de toți cetățenii.
