In vizor

Au învățat. Au concurat. Au câștigat. Acum, Disneyland e al lor!

Pentru premianții Disney Cup, zilele acestea au gust de poveste. Copiii care au obținut cele mai bune rezultate în competiția organizată de Primăria Municipiului Slatina se află acum la Disneyland Paris, trăind recompensa unei provocări pe care au câștigat-o prin cunoștințe, ambiție și emoții multe.

Sunt zile cu ochii mari de uimire, cu râsete, entuziasm și bucuria aceea sinceră pe care numai copiii știu să o trăiască.
Dincolo de premiu și de magia Disneylandului, ne dorim ca această experiență să rămână pentru ei o lecție frumoasă: munca și dorința de a fi mai bun te pot duce, uneori, chiar acolo unde ai visat.

Disney Cup este o tradiție frumoasă a Slatinei pe care alegem să o ducem mai departe, pentru că în centrul ei sunt copiii, performanța și bucuria de a vedea că munca lor este apreciată și răsplătită.

Felicitări, copii! Bucurați-vă de fiecare clipă și aduceți acasă o mulțime de povești!