
Biblioteca rurală din comuna Priseaca, închisă în urmă cu trei ani după pensionarea bibliotecarei, este reamenajată într-o clădire nouă și va fi redeschisă în această lună, iar de activități și de relația cu cititorii se vor ocupa primarul și viceprimarul localității, a declarat luni, pentru AGERPRES, primarul Cătălin Drugă.
Biblioteca din Priseaca a funcționat până în 2022, anul pensionării bibliotecarei, în clădirea căminului cultural din localitate, într-un spațiu care necesita modernizare. În 2022 biblioteca a fost închisă, iar postul de bibliotecar a fost scos din organigramă și în contextul în care numărul elevilor din localitate a fost în continuă scădere.
Pentru a menține și promova interesul copiilor pentru lectură, administrația din Priseaca a decis anul acesta redeschiderea bibliotecii, într-un spațiu nou, într-o clădire aflată în curtea școlii, cu volumele salvate din vechea bibliotecă, dar și cu unele primite din donații.
”Biblioteca a funcționat în clădirea căminului cultural, dar acum condițiile de acolo nu mai sunt corespunzătoare, ar fi necesitat investiții și am găsit soluția să o amenajăm în clădirea pentru after school din curtea școlii generale. Acum ducem acolo cărțile, nu este nevoie să facem noi investiții, urmează să primim și cărți din donații. Vrem să menținem interesul copiilor pentru învățătură, pentru lectură, aducem biblioteca aproape de ei, dar țin să subliniez că toți cetățenii din comună sunt bineveniți la bibliotecă. După redeschidere avem în vedere să organizăm și acțiuni pentru promovarea lecturii, împreună cu școala”, a afirmat primarul Cătălin Drugă.
De activitățile bibliotecii se vor ocupa pentru început primarul Cătălin Drugă și viceprimarul Cristian Jandarmu, ulterior urmând să fie implicați și alți angajați ai administrației locale.
”După pensionarea bibliotecarei, fosta administrație a scos postul din organigramă și nu a mai fost angajat altcineva. Să angajăm bibliotecar acum nu putem, în primul rând că nici nu ne permitem, ne-ar depăși costurile, dar mă voi ocupa eu și viceprimarul, vom avea un program afișat, vom avea contactele noastre afișate și în timpul programului vom asigura noi tot ce ține de activități, împrumuturi de carte, relația cu cititorii. Vom colabora și cu școala pentru activități de promovare a cititului, a lecturii, a învățării”, a mai spus edilul.
Viceprimarul Cristian Jandarmu a informat luni, într-o postare pe Facebook, că din fosta bibliotecă din Priseaca au fost salvate 6.300 de cărți ce vor fi mutate în noul spațiu.
”Vestea bună este că am reușit să salvăm cele 6.300 de volume și vom redeschide biblioteca într-o nouă locație care nu implică niciun cost suplimentar pentru comunitate. Personalul primăriei se va ocupa de activitatea bibliotecii și de relația cu cititorii, fără angajări noi. Ne dorim ca în cel mai scurt timp să redăm accesul cetățenilor la lectură și cultură!”, a notat Jandarmu în postare.
În comuna Priseaca, în prezent învață aproximativ 40 de elevi, numărul reducându-se în ultimii ani, mai ales pentru că mulți părinți aleg să înscrie copiii la școli din municipiul Slatina, unde lucrează și ajung în mai puțin de 30 de minute.
Anul acesta, în județul Olt se derulează și un program de promovare a lecturii la sate, susținut de Consiliul Județean și Biblioteca Județeană ”Ion Minulescu” și concretizat prin dotarea a 50 de biblioteci rurale cu cărți noi, în principal din bibliografia școlară.
”Așteptăm să ajungă ultimul set de cărți comandate la edituri și vom începe distribuirea către bibliotecile din comune. Programul nostru, ‘Copilul și cartea’, marchează Anul Național al Copilului și volumele achiziționate sunt în principal din programa școlară, pentru că în grupul-țintă sunt copii, elevii, părinții. Avem parteneri 50 de biblioteci din mediul rural ce vor primi cărți și unde vor avea loc activități de stimulare a lecturii. Biblioteca Județeană, cu sprijinul Consiliului Județean Olt, a mai derulat programe de aprovizionare a bibliotecilor comunale cu volume noi și în alți ani, dar acum avem în vedere mai ales titluri din programa școlară”, a declarat luni, pentru AGERPRES, directorul Bibliotecii Județene ”Ion Minulescu”, Mihaela Stana.