Cetăţeanul român care fusese dat dispărut în urma incendiului din staţiunea elveţiană Crans-Montana este decedat, a anunţat, duminică, Ministerul Afacerilor Externe (MAE),…
Trei persoane au fost transportate la spital, prezentând intoxicație ușoară cu fum, în urma unui incendiu produs în noaptea de vineri spre…
Tânărul pescar în vârstă de 28 de ani, care a căzut dimineață în apa râului Olt, la Dobroteasa, fiind scos de pompieri…
Preşedintele Curţii Constituţionale Simina Tănăsescu a declarat că nici luni nu a putut fi întrunit cvorumul de şedinţă pentru a fi luată…
Mai multe zone intră sub avertizări de viscol şi vânt de sâmbătă seară sau de duminică noapte, anunţă meteorologii, care au actualizat…
Sâmbăta seara, la Slatina, Balul Liberalilor – ediția a IX-a – a fost mai mult decât un eveniment elegant. A fost o…
Departamentul pentru Situații de Urgență a făcut o serie de recomandări către populație pentru a nu exista situații neplăcute de sărbători. Fie…
Meteorologii anunţă că, până vineri dimineaţă, se vor semnala precipitaţii mixte şi ninsori, în cea mai mare parte a ţării, în timp…
Daniel David poate să îl sune pe fratele de cruce Tate și să bage un podcast cul, poate să își facă două…
Daniel David a confirmat demisia într-un mesaj publicat pe blogul personal. „Astăzi, 22 decembrie 2025, la exact un an de la invitația…
Un tânăr în vârstă de 18 ani a murit și alte patru persoane au fost rănite într-un accident rutier produs luni în…
Dragi copii – și părinți și profesori – inteligența artificială va prelua profesiile și meseriile unde sunt necesare licențe, masterate și doctorate….
Nu trebuie să ratați ultima emisiune din 2025 cu Liviu Alexa și Cozmin Gușă, pentru că se dezbat subiecte care sunt ocolite…
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că social-democraţii nu o mai susţin pe Diana Buzoianu în funcţia de ministru al Mediului…
Premierul Ilie Bolojan a delcarat, miercuri, că România este ţara din Europa aflată pe penultimul loc ca pondere din populaţie activă implicată…
