
Primăria Municipiului Slatina, în parteneriat cu Asociația Tierhilfe Hoffnung, Asociația Sara 4 Life și adăpostul de câini Smeura, a organizat o nouă campanie gratuită de sterilizare a câinilor și pisicilor, desfășurată în clinici veterinare mobile, special amenajate.
Mulți slătineni au ales astăzi să facă un gest de responsabilitate și grijă față de animalele lor, aducându-le la sterilizare. Este un pas simplu, dar cu un impact uriaș: mai puțini pui abandonați, mai puțină suferință și o comunitate în care animalele sunt tratate cu respect și responsabilitate.
Le mulțumim tuturor celor care au răspuns acestui apel, dar și echipei Asociației Tierhilfe Hoffnung pentru profesionalismul și implicarea de care dau dovadă de fiecare dată.
Fiecare animal sterilizat astăzi înseamnă o poveste de abandon care poate fi prevenită mâine. Iar fiecare gest de responsabilitate ne apropie de un oraș mai bun, atât pentru oameni, cât și pentru prietenii noștri necuvântători.