Eveniment

O femeie a murit şi patru persoane au fost rănite, în urma unui accident rutier petrecut pe un drum comunal

O femeie în vârstă de 57 de ani a murit, iar patru persoane au fost rănite, miercuri, în urma unui accident rutier care a avut loc în judeţul Olt şi în care au fost implicate două autoturisme.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt au anunţat că, miercuri, în jurul orei 7.30, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe Drumul Comunal 111 A, în Stoeneşti, a avut loc un eveniment rutier.

”Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că un autoturism condus de către o femeie, în vârstă de 41 de ani, din comuna Fărcaşele, judeţul Olt, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din comuna Rusăneşti, judeţul Olt”, au anunţat poliţişti.

În urma accidentului, o femeie de 57 de ani din comuna Fărcaşele a decedat, iar alte patru persoane au fost transportate la spital.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă.

Exit mobile version