In vizor

Plase de pescuit și pripon confiscate după controale privind respectarea prohibiției

Comisarii de mediu au ridicat din apele râului Olt 950 de metri de plasă de pescuit și 4.900 de metri de pripon, găsite în timpul unor controale efectuate de la începerea perioadei de prohibiție, a informat luni, Garda de Mediu – Comisariatul Județean Olt, într-un comunicat postat pe Facebook.

Totodată, peștele găsit în plase, circa 160 de kilograme, a fost eliberat în mediul natural.

Reprezentanții Gărzii de Mediu Olt punctează că în apele teritoriale este prohibiție pentru pescuit în perioada 9 aprilie – 7 iunie, context în care în ultimele zile au avut loc controale ale comisarilor de mediu împreună cu reprezentanți ai Poliției de Frontieră Olt și Inspectoratului Județean de Jandarmi Olt.

Controalele s-au desfășurat atât pe apă, cu o ambarcațiune din dotarea Gărzii de Mediu Olt, cât și pe diguri, unde au fost verificate 66 de autoturisme.

”În urma acțiunii de control privind combaterea braconajului piscicol (…) și combaterea activităților ilegale din domeniul piscicol pe fluviul Dunărea și barajele de pe râul Olt, s-au ridicat din apele râului Olt în vederea confiscării, 950 metri de plasă de pescuit, 4.900 metri de pripon (șir artizanal), au fost eliberate în cadrul natural 160 kilograme de pește subdimensionat și au fost verificate 66 de autoturisme. De asemenea, în cadrul acțiunii au fost verificate două unități care comercializează pește proaspăt din zona Corabia”, a precizat sursa citată.

Comisarii de mediu nu au găsit în timpul verificărilor persoane la pescuit, nici la pescuit sportiv, nici comercial, nefiind găsite nici persoane care să transporte pește.

La controale au participat opt comisari de la Garda Mediu Olt, trei jandarmi și polițiști de frontieră.

Garda de Mediu Olt anunță că vor continua controalele, iar pescuitul în perioada de prohibiție este sancționat cu amenzi între 6.000 și 10.000 lei.