
Începând de azi, 1 septembrie, ora 08:30, vor începe lucrările de frezare a părții carosabile pe Bulevardul A.I. Cuza, pe tronsonul cuprins între strada Artileriei și strada Tunari.
Lucrările vor afecta sensul de mers dinspre Gară către intersecția cu strada Arcului (Poștă), iar pe durata intervențiilor circulația rutieră se va desfășura cu restricții și devieri.
Pentru a evita zona de lucrări, traficul va fi direcționat pe rute alternative, prin strada Crișan, strada Tunari, Aleea Eroilor și strada Drăgănești.
”Știm că orice intervenție pe una dintre cele mai circulate artere ale orașului aduce și disconfort. Tocmai de aceea, lucrările sunt organizate astfel încât să reducem, pe cât posibil, impactul asupra traficului”, a transmis Primăria Slatina.