In vizor

Un nou computer tomograf va fi pus în funcțiune de la 1 octombrie la Ambulatoriul SJU Slatina

Un computer tomograf nou va fi pus în funcțiune la începutul lunii octombrie în Ambulatoriul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Slatina, fiind al treilea aparat de acest tip ce va funcționa în unitatea medicală, potrivit managerului Angela Nicolae.

Managerul SJU Slatina a declarat marți, pentru AGERPRES, că acest nou aparat va permite efectuarea mai multor investigații imagistice de înaltă performanță în condițiile în care solicitările sunt numeroase iar în prezent investigațiile imagistice pentru pacienții din Ambulatoriu se efectuează la unul dintre cele două computer tomograf aflate în corpul central al spitalului, folosite în pricipal pentru pacienții din UPU și pentru cei internați.

Noul tomograf de la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în valoare de 2,5 milioane lei, a fost achiziționat de Consiliul Județean Olt în cadrul unui proiect finanțat prin PNRR.

‘Acesta va fi al treilea computer tomograf ce va funcționa în spital, este amplasat în clădirea Ambulatoriului, la parter, iar celelalte două sunt în Corpul Central al spitalului, tot la parter, în proximitatea Unității de Primiri Urgențe. Pentru cele două aparate din spital este asigurată gardă completă, 24 de ore din 24, iar pentru investigații la computerul tomograf nou va fi un program limitat, sunt și limitări în ceprivește personalul. Un prim impact pozitiv va fi posibilitatea efectuării mai multor investigații imagistice prin contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, având în vedere că cererile pentru ivestigații imagistice sunt numeroase și acum vor putea crește numărul de proceduri imagistice fi efectuate’, a spus Angela Nicolae.

Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Slatina au informat, într-o postare pe Facebook, că personalul Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală a fost instruit, marți, pentru utilizarea noului computer tomograf, iar aparatul va fi pus în funcțiune de la 1 octombrie.

‘De la achiziționarea aparatului și până la punerea lui în funcțiune, am parcurs un proces îndelungat de avizare și autorizare, conform legislației în vigoare.Noul computer tomograf este un aparat performant, de ultimă generație, dotat cu injectomat care facilitează administrarea substanței de contrast pentru mărirea acurateții imaginii și diagnosticarea rapidă’, se arată în postarea SJU Slatina.

Reprezentanții unității medicale menționează că până în prezent, pentru pacienții din Ambulatoriu, au fost efectuate în medie, lunar, aproximativ 120 de tomografii.