Astăzi au început lucrările de amenajare a sensului giratoriu aflat la intersecția Bulevardului A.I. Cuza cu strada Tunari, în zona McDonald’s.
Intervenția face parte din lucrările de modernizare și reorganizare a infrastructurii rutiere din municipiu și are ca obiectiv fluidizarea traficului și creșterea siguranței pentru toți participanții la trafic.
Pe durata lucrărilor, circulația în zonă se poate desfășura cu restricții temporare, motiv pentru care îi rugăm pe șoferi să circule cu atenție și să respecte semnalizarea rutieră temporară.
