Din oras

Nume care dau strălucire istoriei Slatinei – FOTO

Există oameni care își trăiesc viața discret, dar ale căror fapte lasă urme adânci în comunitate. Oameni care construiesc, educă, vindecă, inspiră, performează și duc mai departe numele orașului lor, oriunde îi poartă drumul.

În cea de-a doua seară a Zilelor Municipiului Slatina, am celebrat tocmai acești oameni. Am acordat titlul de Cetățean de Onoare unor personalități care, prin întreaga lor activitate profesională și umană, au contribuit la dezvoltarea și prestigiul municipiului nostru.
Au fost onorați:
🔹 Ioan Anton, economist și auditor public de prestigiu, pentru contribuția sa la consolidarea sistemului de audit și control financiar din România;
🔹 Iulian Constantinescu, profesor, antrenor și manager sportiv, omul care și-a dedicat viața formării generațiilor de sportivi slătineni;
🔹 Davide Meda, Director General al Pirelli Tyres România, pentru rolul esențial în dezvoltarea economică și promovarea Slatinei ca important centru industrial european;
🔹 Emanuel Merer, profesor de biologie și mentor al multor generații de elevi și profesori, pentru contribuția sa remarcabilă în educația slătineană;
🔹 Constantin Eleodor Mitu, medic primar neurolog, care, timp de peste patru decenii, și-a pus întreaga pricepere în slujba sănătății oamenilor;
🔹 Nicolae Ciorei, jurnalist, fotoreporter și publicist, cel care a consemnat prin cuvânt și imagine istoria recentă a comunității noastre;
🔹 Adrian Popescu, presedinte Artrom Steel Tubes, pentru contribuția sa la dezvoltarea economică și industrială a municipiului și pentru promovarea imaginii Slatinei;
🔹 Lucreția Rodica Sușchevici, profesor de limba engleză, dascăl de excepție care a format și inspirat generații întregi de elevi.
Unii dintre cei premiați nu au putut fi prezenți în mijlocul nostru, însă au transmis mesaje video pline de emoție și recunoștință, demonstrând încă o dată că, indiferent unde se află, legătura lor cu Slatina rămâne una puternică.
În aceeași seară, titlul de Personalitatea Anului i-a fost conferit medicului neurolog Renică Diaconescu, în semn de apreciere pentru profesionalismul, dedicarea și contribuția sa remarcabilă în domeniul medical și în viața comunității slătinene. Distincția a fost ridicată de fiul său, într-un moment încărcat de emoție și respect.
La aniversarea celor 47 de ani de când a fost declarat municipiu, Slatina își cinstește valorile și le spune, cu recunoștință: vă mulțumim că ați ales să vă puneți talentul, munca și sufletul în slujba acestui oraș.

Pentru că adevărata bogăție a unei comunități sunt oamenii ei.